aproape un an   1 comment

maine implinesc un an, aici. cu oarece bune, cu unele nu tocmai. cu incercari, cu griji si temeri. cu lucruri noi, oameni noi, cateva junghiuri in plus si niste rabdari in minus. insa locul asta a ramas al meu, desi l-am neglijat, l-am agasat, l-am plictisit, poate. mi-e bine aici si poate ii e bine si cate unui trecator.

cateva calatorii anul asta, mai putine decat mi-as fi dorit, cativa prieteni noi. cateva dezamagiri, cativa oameni dezamagiti de mine. multe gusturi noi, foarte multe lucruri invatate, primul examen picat ever (cam tarziu, nu? trebuia sa se-ntample si-asta..), o perioada lunga si binevenita de introspectie – si la sfarsit bucuria de a ma cunoaste un pic mai bine, de a ma accepta un pic mai mult si de a-mi fi o prietena mai buna.

ce ziceam anul trecut? daca ma voi regasi tot aici cu un pahar de vin rosu si cu tastele sub degete, ar fi prea de-ajuns. ma bucur de ultimul an, ceea ce doresc oricui. impreuna cu craciun fericit, dragilor!

Advertisements

Posted December 24, 2011 by Raluca in Ale mele

Puteti sa-mi spuneti cand se face verde?…   Leave a comment

Dap. Intrebare pusa de un sofer de la o companie de taxi din Bucuresti, cu care am mers prima si, foarte posibil, ultima oara. Nu era nici macar foarte tarziu, undeva spre 11 noaptea, iar omul, pasnic si aparent cumsecade, inchisese ochii la stopul de pe Calea Grivitei. Am intrebat “va e rau?” cu jumatate de gura. “Nu, asa stau eu” vine raspunsul stupefiant. S-a prins ca ma foiesc nelinistita, s-a indreptat de spate si n-a mai fost nevoie sa-i dau de veste cand s-a facut verde, caci n-a mai inchis ochii. N-am mai prins stopuri pana aproape de casa, cand iar l-am vazut cu capul sprijinit si ochii inchisi la un alt semafor. Nu m-ar fi mirat sa-i scape si un sforait discret. Mi se parea ca sunt in alt film, vorba unui prieten, ma gandeam deja cum ma dau jos si merg un sfert de ora pe jos, dar ajung intreaga. Insa am preferat sa-l tin de vorba. Nu se retragea pentru ca trebuia sa stranga o anumita suma bani pana in aceasta dimineata. Nu era obosit, ci doar plictisit. Nu considera ca se pune nici pe sine, nici pe ceilalti in pericol, desi conducea cam haiduceste dacia chinuita. I-am dat mult peste suma afisata, sperand sa il ajut sa plece mai devreme acasa. I-am luat numarul si-am vrut sa sun la companie sau la politie, dar in afara de a-i recomanda odihna, ce puteau sa-i faca? Eventual sa-l taie de la comenzile prin statie si asta ar fi insemnat ca i-ar fi luat si mai mult timp sa-si stranga banii. I-am urat sanatate si i-am zis sa aiba grija de el si de ceilalti oameni de pe strada. Probabil ca nu e prima oara cand face asa. Probabil nu e nici singurul. Stiu ca-s multi cei ce se simt viteji dupa ce au baut alcool (“haide mai, doua beri, acolo”), dupa ce au dormit mult mai putin decat ar fi avut nevoie sau doar imbatati de farmecul cailor putere de sub capota. Si de fiecare data cand ma urc la volanul buburuzei mele ma gandesc ca prudenta mea va fi de-ajuns. Este oare?…

Posted December 17, 2011 by Raluca in Vazute si auzite

Tagged with ,

cismigiu sans co.   1 comment

Posted November 29, 2011 by Raluca in Vazute si auzite

Tagged with

despre vanatai   Leave a comment

se termina una dintre cele mai urate saptamani din anul asta. cred ca doar saptamanile in care mamei i-a fost greu cu sanatatea ii trec inainte. blogul asta se numea la inceput ‘despre mersul pe sarma si alte incercari’ – zau daca nu simt ca am facut febra musculara saptamana asta mergand pe varful picioarelor si incercand sa nu cad. o saptamana subreda, petrecuta mult intr-o spaima tampita, sa nu supar niste oameni care-s oricum gata suparati…

oameni care s-au sucit brusc din pricini de oboseala, de nemultumiri, de neimpliniri. care te vad doar ca intregul din care faci parte si nu si ca omul care incerci sa fii. care obosesc sa mai aiba rabdare si incredere si dau verdicte scurte, superficiale. si stii ca ar trebui sa le ignori, dar pe nesimtite locul acela s-a invinetit si durerea impunge si noaptea visele se-astern mai greu…

oameni carora orice le spui – chestioneaza, trantesc, ridica la loc, masoara, privesc cu neincredere si la sfarsit arunca o vorba plictisita ce-ti neaga intentiile, deschiderea, bunavointa.

nu-s perfecta. la randul meu voi fi nedreptatit oameni cu intentii bune, dar poate prea lenese sau poate de care nu era nevoie chiar atunci. dar saptamana asta m-am simtit asa des inghesuita in colt si pusa cu genunchii pe coji de nuca, incat, in afara de lacrimile de frustrare si neputinta pe care le duc cu mine in ultimele zile, ma simt si al naibii de vinovata pentru toate vorbele bune care mi s-au daruit si pentru care n-am avut timp… si de care nu-mi mai amintesc acum.

nu-s nici avida de confruntari si n-am chef de lamuriri drastice. ma adapostesc in coltul meu cu jaluzele si-mi tricotez iluzii si povesti noi, sa-mi tina de cald cand o da zapada… si-o sa comand pe net si un stol nou de vrabii, vorba unei prietene, ca ultimele au murit de inanitie tot cu gandul la raiul absolut al malaiului visat…

still on stand-by, waiting to get off…

Posted November 5, 2011 by Raluca in Ale mele

stand by   Leave a comment

De ce nu mai scriu, m-ai intrebat. Pentru ca-s imprastiata in multe directii, pentru ca nu mai am matca de-o vreme. Pentru ca in fiecare zi aproape apar crapaturi, pe care alerg sa le acopar, sa nu se vada, pana o sa fiu in stare sa le repar. Crapaturi in prietenii, in intamplarile de la job, in pereti (la propriu, da), din cand in cand si’n incredere. E ca si cum am un guturai prelungit si’s ametita de la medicamente, si mi se aude vocea prea crapata si ea de sub patura.

Dar mi-ai dat sa citesc o leapsa faina si ma mananca degetele. asa incat…

1. Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ți-a plăcut când erai mai tânăr.

Ricky Martin. Dansam ca apucata in facultate pe nebunia aia cu crash, boom, down, la vida loca. Saream ca arsa de pe unde eram si incepeam sa ma zbantui de trosneau dusumelele. N-aveam in rest nicio legatura cu muzica disco, latino, nimic din ce presupunea dans sau macar ridicat de pe scaun. Insa Ricky m’a avut at hello 😉 mi-a trecut odata cu prima piesa plangacioasa scoasa de el, destul de repede, de altfel. (yeah, right…)

(nu, niciun hiperlink, nici macar o poza)

2. Numește o formație sau un cântăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori.

Metallica. Dar n-as exagera cu urat si iubit. Pur si simplu in liceu erai fie roacherita, fie depeshista. Cam cum e cu Steaua/Dinamo. Sau cu Canon/Nikon. Pe mine m-a prins liceul mare fan depesist si’n lumea mea blonda nu’ncapeau rockurile. Da’ cine’a stat acu’ cativa ani la concert Metallica pe ploaia rece si cruda, zgribulita ca un pui bezmetic si cocotata pe platforma de metal de pe progresul care se zguduia de si’acum inalt rugi de multumire ca nu s’a prabusit? Si cantecelul urmator e acum piesa de capatai…

3. Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum.

Nicio surpriza aici. Depeche Mode. S’au strans multi ani si tot am pasiuni de adolescenta pt Dave si cred ca daca pan’la urma ii vad intr’un concert am sa fiu the perfect histerical groupie 🙂

4. Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare.

Ah, chestia asta ma urmareste de pe timpurile cu Fire 🙂

Si mai era si Moby, cu Honey. Functiona instant, chiar daca o punea Teo la 4 dimineata. Si sunt ocazional atinsa in mod inexplicabil de tot felul de tembelisme insuportabile. Da’mi trece repede…

5. Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie.

Pfui, pai numa’ unu? Uite, ultimul e chiar Gulag Orkestar’ul de la Beirut. (Nu e ultimul, e primul, stiu, dar e ultimul cumparat de mine.) Mi’a placut de’am murit Battle for the Sun al lui Placebo. Coloana sonora de la Into the Wild.

Ah, ce bine ca am ocazia sa’i dau cu Beirut 🙂

6. Numește o formație sau un cântăret de care ești atât de sătul/ă încât îți dorești să nu mai auzi în veci de ea/el.

Rihanna!!! Si Lady GAGA!!!

7. Numește o formație sau un cântăreț pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră și tu nu-l poți suferi.

🙂 Megadeth 🙂 De ce ma tachinau rockerii de acum ‘jde ani cum ca’mi atarnau pletele fix ca lui Mustaine, de ce’mi erau mai antipatici. A, si Ozzy. Ma ierti, da’ nu intra 🙂

8. Coverul tău preferat.

In general imi plac originalele, si oricat de bine canta Robbie Williams Mr Bojangles, aleg cu ochii inchisi Nina Simone. Dar chestia asta merge asa bine pe vocea lui Molko, incat e chiar unul din locurile mele cu soare.

9. Cântecul sau formația preferată în secunda asta.

Florence and the Machines. Si intoxic pe toti din jur 🙂 (Lia, ai apucat sa asculti?)

De noapte buna, de vise frumoase, de auzit si’ascultat cu bine…

Posted October 18, 2011 by Raluca in Ale mele, Vazute si auzite

Tagged with ,

Parinti idioti   Leave a comment

In seara asta la un stop, un X5 langa mine. La fereastra un cap de fetita la vreo 3-4 ani, haioasa, zambareata si mai ales plimbareata. Pe scaunul din fata. Evident ca era in picioare, ca altfel nu cred ca i’as fi putut vedea mutrita. Se zbenguia si se foia, si pe scaun, si jos, si in fata, si in spate. In tot rastimpul asta, bizonul cu ochelari care parea tat’su vorbea la mobil ignorandu’si zgatia, si nu mi s’a parut ca s’ar fi grabit sa inchida cand s’a pus verde sau sa arunce vreo privire dupa cea mica atunci cand a pornit. A, era si politie in intersectie. Si?

Posted September 28, 2011 by Raluca in Vazute si auzite

Tagged with

Si a fost Berlin   Leave a comment

A fost dragoste la prima vedere. Si la a doua. Si la a treia. Si cred ca Berlin va ramane mereu iubitul niciodata iubit pe deplin, insa cu care intalnirile sunt pline de ascunsuri nerostite si stari sufletesti nepereche. Pentru ca te primeste cu bratele deschise, iti zambeste la colt de strada, te surprinde cu zidurile sale pline de grafitti, cu o haina agatata pe o firma ca pe un umeras fantezist, cu intamplari la tot pasul, cu oameni curajosi si deschisi, cu personalitati vibrante, cu karaoke in parc si tarte cu visine, cu multe curti interioare surprinzatoare, fete frumoase cu picioare lungi si bicicletele lor, si, fireste si mai ales, barbati ai naibii de inalti si misto, care te privesc drept in ochi fara retinere. Eu sunt flamanda de Berlin, am atitudinea evidenta a turistului curios si aproape invaziv, dar in realitate imi doresc sa nu se vada asta. Sa absorb cat mai mult din lejeritate, calm si incredere, din relaxare, asa incat sa se vada din ce in ce mai putin ca am si bilet de intoarcere…

Mdeah, odata ca niciodata.

Decizia sa merg la festivalul Berlinului a fost abrupta si cam rudimentar luata, incat bietul meu prieten pe capul caruia tot cad n-a prea avut loc de-ntors. Noroc ca-i om tare bun cu usa si inima deschisa mereu. Beirut era de departe trupa pe care vroiam a o vedea cel mai tare. Prima oara tot in Berlin auziti, acum un an, cu vin alb in pahar (sau era verde?…), baietii astia cu acordeoane si trompete si sunetul lor romantic m-au imbolnavit. Mi s-au catarat in ureche si, cand ti-e lumea mai draga, piticul dj da drumul la ‘Elephant Gun’ si eu dansez in sinea mea in varful picioarelor. Concertul a fost cam cum erau ciocolatele chinezesti in poleiala aurie primite de craciunul comunist: devorate cu inghitituri mici si gata prea devreme. Cam toate cantecele lor suna a declaratie de dragoste, un pic desuete, un pic dulci si parfumate, cu versuri visatoare si cu campii largi insorite in minte. N-am vazut pe nimeni sa nu zambeasca in jurul meu. Zen garantat.

Nambar two pe lista au fost Suede. Am povestit mai demult de nostalgiile din liceu si cat de mult am asteptat concertul din iunie, care s-a incheiat prematur sub o ploaie torentiala la Arenele Romane. Ca tot romanul insetat de bis-uri, mi-am zis ca un al doilea concert va fi tocmai binevenit si, evident, binemeritat. Au intrat la 11, ca niste headlineri pretiosi si la 12 intuneric s-a facut, ca asta-i ora de culcare pt concertele nemtesti. Stins lumina, nu tu good night, nu tu see you next time. La inceput sunetul n-a fost deloc ok, dar undeva pe la al patrulea cantec s-a remediat si Anderson s-a putut zbantui cat il lasa charisma lui incontestabila 🙂 si a facut’o! Concertul cam mercenar, cu minim de interactiune, cam ‘prestari servicii’ uneori (aproape nu se termina bine un cantec ca incepea urmatorul si senzatia era ca se grabeau sa nu rateze ceva din playlist), dar hei, Brett Anderson 🙂 in camasa neagra 🙂 one takes whatever one can get 😉

Din categoria dat pe spate in mod neasteptat: Apparat Band. Am fost convinsa ca Primal Scream va fi formatia preferata pe respectivul palier de timp si intr-o doara am zis ‘hai si la hangarul 4’. Si acolo am ramas. Muzica e electronica si, pentru ascultatorul neinstruit de electro care sunt, a sunat mult precum Sigur Ros. Dar n-am protestat, ba dimpotriva, m-am lasat tentata, atrasa, sedusa de atmosfera si de sunete si de lumini si de senzatii. Foarte faini, mi-au vindecat inca putin din rezistenta la genuri mai putin rockeristice 🙂

Dat pe spate in mod semi-asteptat: Mogwai. Intr’un soi de testare, au pendulat intre un rock absolut ravasitor (cu care au si incheiat) si piese visatoare, iar electronice. Foarte talentati si mi-au parut receptivi si atenti la public. Concert ascultat in mare parte pe jos. Si a fost bine 🙂 Inaintea lor a fost dEUS, dar, fara sa pot explica de ce, concertul nu m-a prins. Si intre ei au fost Beginner. O trupa rap germana, ceva gen criss cross ten years after, pe care lumea s-a bestializat de-a dreptul in rasetele mele in hohote. O fi fost de vina si faptul ca nu intelegeam versurile. O fi fost.

Nu m-am abtinut sa nu fac comparatie cu Bestfestul nostru. Si n-am iesit chiar rau 🙂 De departe stau mai bine la capitolul spatiu si idei artistice. Line-up-ul, hm…. Si la noi au fost ani absolut meseriasi in participari artistice; as zice ca facem fata cu succes. Scenele sunt, insa,  amplasate mult mai bine (inteligent? norocos?). La ei n-o sa auzi ce se intampla pe o alta scena in timpul concertului la care asisti. Si la capitolul nevoi intime stau mai bine, caci aveau niste containere suspect de decente, igienic vorbind, pentru fete. Daca nu ma insel, la Bestfest exista numai toalete ecologice, nu? Nu bag mana in foc, insa, pentru ca, invinsa de experientele din alti ani, mi-am dramuit drastic consumul de lichide anul acesta in iulie, asa incat sa n-am nevoie :). 

Mi-a placut. Mi-a prins bine. M-am zambit, zenuit si m-am spalat la minte de cucuiele de-acasa. Mi-am troznit oasele si starile de spirit obosite. Mi-ar placea sa fie Berlinul mai aproape. Nu pe Valea Prahovei, ca s-ar umple de lanturi de haur si tocuri de 14. Dar undeva prin dreptul Budapestei, m-ar multumi 🙂 despre zborurile urmarite de furtuni si escalele aproape ratate, altadata…

Posted September 26, 2011 by Raluca in Vazute si auzite

Tagged with , , , ,

%d bloggers like this: